Tipuri de
lectii
„Un lucru bine
făcut este rezultatul unui proiect bine gândit”
În viziunea
tradiţională activitatea de
proiectare didactică constă în simpla planificare şi eşalonare rigidă a
timpului pe unităţi de instruire şi, în paralel, în eşalonarea univocă a
materiei de studiat sub forma planului calendaristic, a sistemului de lecţii, a
planului tematic, a proiectului de lecţie – în funcţie de aşa – numitele „programe analitice”.
În viziunea
modernă, proiectarea didactică
reprezintă o activitate complexă, un ansamblu de procese şi operaţii
deliberative de anticipare a modului de desfăşurare a activităţii instructiv –
educative, de fixare mentală a paşilor ce se vor parcurge şi a relaţiilor
dintre aceştia.
Acţiunile
de proiectare didactică nu se identifică cu cele de elaborare a planurilor de
activitate, ci sunt mult mai complexe. Ele constau în gândirea, anticiparea şi
prefigurarea procesului instructiv – educativ, a strategiilor de predare,
învăţare şi evaluare, a modului orientativ în care se va desfăşura activitatea.
Se
introduce sintagma de design
instrucţional care presupune:
• a defini obiectivele învăţării la unul sau mai multe
niveluri;
• a sugera teme de activitate susceptibile să provoace
învăţarea în sensul dorit;
• a oferi posibilitatea de a alegere a metodelor şi
mijloacelor de predare şi învăţare;
• a presupune instrumente de control ale predării şi
învăţării;
• a determina condiţiile prelabile necesare unei
activităţi de învăţare eficientă.
Unii autori
avansează un algoritm procedural ce corelează patru întrebări esenţiale, în
următoarea ordine: Ce voi face? Cu ce voi
face? Cum voi face? Cum voi ştii dacă ceea ce trebuia făcut a fost făcut?
Răspunsurile
la cele patru întrebări vor contura astfel etapele proiectării didactice. Prima
întrebare vizează obiectivele educaţionale; a doua întrebare trimite către
resursele educaţionale de care dispune sau trebuie să dispună învăţătorul; ce-a
de-a treia întrebare cere un răspuns corect privind stabilirea unei strategii
educaţionale coerente şi pertinente pentru atingera obiectivelor. Răspunsul la
a patra întrebare pune problema conturării unei metodologii de evaluare a
eficienţei activităţii desfăşurate.
Amintim şi
etapele proiectării didactice:
♦Etapa identificării şi dimensionării obiectivelor
educaţionale ale lecţiei.
♦Etapa care vizează stabilirea resurselor educaţionale.
♦Etapa care vizează conturarea strategiilor didactice
optime.
♦Etapa care vizează stabilirea tehnicilor de evaluare a
rezultatelor învăţării.
Proiectarea
unei activităţi presupune realizarea unei concordanţe între trei puncte cheie:
→Obiective – Spre ce tind?
→Metode,
materiale, mijloace şi experienţe sau exerciţii de învăţare – Cum să ajung acolo?
→Evaluarea – Cum voi ştii când am ajuns?
Prin
corelarea celor trei puncte cheie se proiectează activitatea într-un set de
acţiuni realizate în mai multe etape.
Proiectul
de activitate cuprinde o articulare ideatică, scriptică a mai multor elemente
componente, ce sunt repartizate, de regulă, în două părţi:
Partea introductivă – informaţii din
care se deduc coordonatele activităţii: obiectul de învăţământ, subiectul /
tema activităţii, data, ora, clasa, propunător, obiectivul fundamental,
categoria de lecţie;
Partea ce vizează desfăşurarea propriu –
zisă a activităţii – obiectivele operaţionale, conţinuturi, situaţii /
activităţi de învăţare, strategii didactice, evaluare.
Nu există
un model unic, absolut, pentru derularea activităţii. Se pot structura modele
diferite de desfăşurare a activităţilor, în funcţie de obiective, conţinuturi,
activităţi, locuri de desfăşurare a activităţii, mod de organizare a elevilor.
Cuvântul lecţie
îşi are originea în termenul grecesc lectio
care înseamnă aciti cu glas tare, audia,
a lectura, a medita.
►În funcţie
de criteriul organizatoric lecţia este forma de activitate care se desfăşoară
în clasă, sub conducerea cadrului didactic, într-un interval de timp precis
determinat, pe baza cerinţelor cuprinse în programa şcolară şi potrivit
orarului şcolar.
►Din
punctul de vedere al conţinutului, lecţia este un sistem de idei articulate
logic şi didactic, în conformitate cu cerinţele psihopedagogice referitoare la
predarea – asimilarea cunoştinţelor, la aplicarea lor, la verificarea,
evaluarea şi notarea rezultatelor, ea reprezintă o unitate logică, didactică şi
psihologică.
►Din
perspectiva sistemică lecţia reprezintă un program didactic unitar, un sistem
de cunoştinţe, abilităţi intelectuale sau practice, obiective operaţionale,
resurse materiale şi metodologice menite să activizeze elevii.
Lecţia rămâne modalitatea principală de
organizare a activităţii didactice, prin intermediul căreia se realizează în
acelaşi timp informare şi formare, instruire şi educare.
Atributele
unei lecţii moderne:
dialog între profesor şi elev;
program didactic propus în vederea activizării elevilor;
diversitate de structuri ale lecţiilor desfăşurate.
Printre
virtuţile pe care le deţine lecţia comparativ cu alte forme de organizare a
procesului de învăţământ, amintesc: asigură un cadru organizatoric adecvat
pentru derularea procesului instructiv – educativ; facilitează însuşirea
sistemică a bazelor ştiinţelor, a sistemului de cunoştinţe şi abilităţi
fundamentale ale acestora; contribuie la formarea şi modelarea capacităţii de
aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice însuşite de elevi; activităţile
desfăşurate de elevi în timpul lecţiei sprijină formarea unei atitudini
pozitive faţă de învăţare; contribuie la dezvoltarea forţelor cognitive,
imaginative şi de creaţie prin angajarea elevilor în lecţie, în eforturi
intelectuale şi motrice de lungă durată; oferă elevilor oportunitatea de a-şi
exersa capacităţile intelectuale, motrice şi afective, de a-şi forma, consolida
sentimente, convingeri, atitudini, trăsături pozitive de caracter, forme
adecvate de comportament.
Taxonomia
lecţiilor este o operaţie orientativă, flexibilă, se recomandă renunţarea la
abordarea lecţiei în sine, în mod izolat, trebuind considerată ca element
component al unui sistem. Taxonomia lecţiilor este un reper pentru elaborarea
strategiei didactice şi nu o operaţie formală. Obiectivul fundamental este
reperul constant în stabilirea categoriilor de lecţii. În această clasificare
intervin şi alţi factori variabili care se pot combina în diferite moduri,
rezultând mai multe variante.
Lecţiile
urmăresc realizarea tuturor obiectivelor instructiv – educative ale procesului
de învăţământ. Lecţiile nu pot fi privite izolat, ca elemente care se alătură
unul altuia într-o înşiruire liniară. Există pârghii în demersul mintal şi
acţional parcurs de profesor şi elevi în proiectarea şi desfăşurarea lecţiilor
sau a sistemului de lecţii. Se poate deduce strategia de proiectare şi
realizare a activităţilor, paşi principali care trebuie şi pot fi respectaţi în
organizarea şi desfăşurarea acestora.
Lecţia este forma fundamentală de
organizare a procesului de învăţământ în care se desfăşoară activitatea
elevilor sub conducerea cadrului didactic într-o unitate de timp delimitată.
Lecţia este
concepută drept o entitate didactică de sine stătătoare, „o celulă” care stă la
baza procesului de învăţământ şi conţine toate elementele şi caracteristicile
acestuia. Abordată dintr-o perspectivă sistemică, lecţia prezintă trei
categorii de variabile(I. Cerghit):
►funcţionale (scop, obiective);
►structurale (resurse umane şi materiale, conţinut,
metode, mijloace, forme de grupare a elevilor, timp, spaţiu şcolar);
►operaţionale(desfăşurarea practică: strategii de
instruire şi evaluare).
Lecţia se
desfăşoară într-o succesiune de etape, care-i conferă o anumită structură.
Tipul de lecţie se referă la structura comună a lecţiilor care urmăresc aceleaşi
finalităţi. Tipul de lecţie se stabileşte în funcţie de obiectivul general al
lecţiei.
Fiecărui
tip îi este proprie o anumită structură generală. Această structură nu este
obligatorie şi rigidă. Tipurile de lecţii se regăsesc în realitate în practica
şcolară sub forma unor variante concrete. Constituirea variantelor de lecţii
este determinată de specificul obiectului de învăţământ, particularităţile
elevilor, condiţiile materiale locale, competenţele cadrului didactic.
Mariana
Momanu încearcă să evidenţieze o serie de avantaje ale acestei forme de
organizare a intruirii:
♦este o formă mai comodă de organizare şi desfăşurare ale
activităţii pentru profesor, beneficiază astfel, de un suport teoretic mai
consistent decât alte modalităţi de organizare a activităţii didactice; poate
fi condusă cu mai multă siguranţă chiar de către cadrele didactice cu mai
puţină experienţă; dispune de instrumente de evaluare verificate, mai sigure şi
mai eficiente;
♦comportă economicitate, programele şcolare foarte
încărcate impunând desfăşurarea activităţii sub formă de lecţii, care imprimă
instruirii un ritm alert şi susţinut şi permit profesorilor şi elevilor să
parcurgă programa şcolară; se impune spargerea monotoniei lecţiei, prin
proiectarea şi desfăşurarea creativă a lecţiei;
♦conferă sistematicitate şi continuitate procesului de
instruire;
♦impune o modernizare dinlăuntru, din cauza „păcatului
originar” de a fi predispusă la canonizare, atât la nivelul obiectivelor şi al
conţinuturilor, prin deschidere către experienţa de viaţă a elevului, cât şi la
nivelul metodelor şi al mijloacelor de învăţământ, devenind mai activă,
implicându-l pe elev ca subiect al procesului de formare.
Lecţia, ca
entitate didactică de bază, presupune o punere în act a unor evenimente sau
situaţii didactice, ce intercorelează şi se potenţează reciproc. Derularea
evenimentelor poate respecta o anumită ordine, care, dacă situaţia o impune, se
poate reformula. Gagne şi Briggs scot în evidenţă următoarele „momente”:
captarea atenţiei elevilor prin stârnirea intereselor
acestora;
informarea cu privire la obiectivele de atins;
reactualizarea şi performarea unor capacităţi formate
anterior;
prezentarea elementelor de conţinut specifice;
dirijarea învăţării;
obţinerea performanţei;
asigurarea feedback-ului;
evaluarea performanţelor obţinute;
consolidarea retenţei şi a capacităţii de transfer.
Lecţia, în
calitate de microsistem, captează şi reconfigurează într-un mod specific toate
componentele universului didactic: conţinuturi, strategii, metodologii,
modalităţi de organizare, forme de evaluare, specificări relaţionale,
conformaţii psihosociale etc. Calitatea acesteia depinde nu de fiecare element
în parte luat separat, ci de relevanţa elementelor prin raportare la context şi
modul de articulare la nivelul ansamblului didactic creat.
Categoria /
tipul de lecţie dsemnează un mod de concepere şi realizare ale activităţii de
predare – învăţare – evaluare, o unitate structurală şi funcţională care se
structurează după diferite criterii: obiectivul central, disciplina de predat,
treapta de învăţământ. Termenul „tip” provine de la grecescul
„tipos”, care semnifică formă, caracter, aspect dominant. Aceste criterii
generează o structură de acţiuni şi de relaţii flexibile, deschise, ce permit
adaptări şi diversificări, din mers sau deliberate, în funcţie de parametri
variabili ce definesc contextul intern şi extern al intruirii (locul
desfăşurării acţiunii, particularităţile clasei de elevi, strategia
metodologică şi mijloacele de învăţământ desfăşurate în procesul instruirii,
statutul lecţiei în sistemul activităţii didactice, etc.).În realitate, orice
tip de lecţie suportă o contextualizare şi o materializare contextualizată,
adaptată la cerinţe şi situaţii diverse. Variabilele procesului de instruire
determină variante ale tipului de bază pentru fiecare categorie / tip de
lecţie.
Principalele categorii / tipuri
de lecţie sunt:
►Lecţia mixtă
►Lecţia de comunicare / însuşire de noi cunoştinţe
►Lecţia de formare de priceperi şi deprinderi
►Lecţia de fixare şi sistematizare
►Lecţia de verificare şi apreciere ale rezultatelor
şcolare.
Lecţia mixtă
Lecţia
mixtă vizează realizarea, în măsură aproximativ egală, a mai multor scopuri sau
sarcini didactice: comunicare, sistematizare, fixare, verificare. Este tipul de
lecţie cel mai frecvent întâlnit în practica educativă, îndeosebi la clasele
mici, datorită diversităţii activităţilor implicate şi sarcinilor multiple pe
care le joacă.
Structura
relativă a lecţiei mixte:
• moment organizatoric
• verificarea conţinuturilor insuşite: verificarea temei;
verificarea cunoştinţelor, deprinderilor, priceperilor dobândite de elev
• pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe
(se realizează, de obicei, printr-o conversaţie introductivă, în care sunt
actualizate cunoştinţe dobândite anterior de elevi, relevante pentru noua temă,
prin prezentarea unor situaţii – problemă, pentru depăşirea cărora sunt
necesare cunoştinţe noi, etc.)
• precizarea titlului şi a obiectivelor: învăţătorul trebuie
să comunice elevilor, într-o formă accesibilă, ce aşteaptă de la ei la
sfârşitul activităţii
• comunicarea / însuşirea noilor cunoştinţe, printr-o
strategie metodică adaptată obiectivelor, conţinutului temei şi elevilor şi
prin utilizarea acelor mijloace de învăţământ care pot facilita şi eficientiza
realizarea acestei sarcini didactice
• fixarea şi sitematizarea conţinuturilor predate prin
repetare şi exerciţii aplicative
• explicaţii pentru continuarea învăţării acasă şi pentru
realizarea temei.
Lecţia de
comunicare / însuşire de noi cunoştinţe
Acest tip
de lecţie are un obiectiv didactic fundamental: însuşirea de cunoştinţe (şi, pe
baza acestora, dezvoltarea unor capacităţi şi atitudini intelectuale), dar
prezintă o structură mixtă, îndeosebi la clasele mici. Când obiectivul didactic
fundamental al lecţiei îl constituie însuşirea unor noi cunoştinţe, celelalte
etape corespunzătoare tipului mixt sunt prezente, dar au o pondere mult mai
mică; ponderea celorlalte etape este determinată de vârsta elevilor: la clasele
mari, lecţia de comunicare tinde chiar către o structură monostadială.
Variantele
lecţiei de comunicare – însuşire de noi cunoştinţe se conturează pe baza unor
variabile, precum:
locul temei într-un ansamblu mai larg al conţinutului
strategia didactică elaborată de profesor/învăţător în
funcţie de particularităţile de vârstă şi nivelul pregătirii elevilor, etc.
Cele mai cunoscute variante ale acestui
tip de lecţie sunt:
♦lecţia introductivă: are rolul de a oferi o imagine de
ansamblu asupra unei discipline sau a unui capitol şi de a-i sensibiliza pe
elevi în scopul eficientizării receptării noilor conţinuturi;
♦lecţia prelegere, practicabilă doar la clasele liceale
terminale, când conţinutul de predat e vast, iar puterea de receptare a
elevilor e foarte mare;
♦lecţia seminar: presupune dezbaterea unui subiect în
timpul orei pe baza studiului prelabil de către elevi a unor materiale
informative; se realizează la clasele mai mari, când nivelul de pregătire şi
interesul elevilor pentru disciplină sunt ridicate;
♦lecţia programată, concepută pe baza manualului sau
textului programat sau pe baza unor programe de învăţare computerizate etc.
Structura generală a acestui tip
de lecţie este următoarea:
• momentul organizatoric prezent în orice lecţie şi prin
care se asigură condiţiile unei bune desfăşurări a lecţiei
• pregătirea pentru tema nouă care constă în
actualizarea, de regulă prin conversaţie, a unor cunoştinţe anterioare,
necesare noii învăţări
• anunţarea subiectului (titlului) şi a obiectivelor
lecţiei, acestea din urmă vor fi prezentate într-o formă accesibilă în vederea
motivării şi cointeresării lor pe parcursul lecţiei
• transmiterea cunoştinţelor, este etapa de bază a
lecţiei, care ocupă cea mai mare parte a timpului. Prin strategii specifice,
profesorul/învăţătorul prezintă noul conţinut şi dirijează învăţarea elevilor,
asigurând o participare activă a acestora până la obţinerea performanţei vizate
• fixarea cunoştinţelor, care se poate realiza prin
conversaţii sau aplicaţii practice
• anunţarea şi explicarea temei pentru acasă
Lecţia de formare
de priceperi şi deprinderi, specifice unor domenii de activitate diverse:
desen, muzică, abilităţi practice, educaţie fizică, literatură etc.
Structura
orientativă a acestui tip de lecţie:
• moment organizatoric, care capătă o importanţă sporită
în cazul în care exersarea se bazează pe utilizarea unor mijloace de învăţământ
specifice (atelier, laborator)
• precizarea temei şi a obiectivelor activităţii
• actualizarea / prezentarea, prin explicaţii sau
conversaţie, a unor cunoştinţe, ce reprezintă suportul teoretic al exersării
• explicarea şi demonstrarea modelului acţiunii de
executat, realizate de regulă de cadrul didactic, în vederea formării la elevi
a modelului intern al acţiunii respective
• exersarea propriu – zisă, care se realizează mai întâi
sub îndrumarea cadrului didactic şi apoi independent, sub forma unor exerciţii
variate, dozate şi gradate
• evaluarea rezultatelor obţinute.
Acest tip
de lecţie se întâlneşte la o varietate de obiecte de învăţământ care au ca
obiectiv formarea şi exersarea deprinderilor intelectuale (matematică,
gramatică), deprinderilor motorii (educaţie fizică, tehnologică, lucrări de
atelier) sau capacităţilor creatoare (muzică, desen, compunere).
Adesea
deprinderile nu pot fi formate într-o singură lecţie, exersarea lor
realizându-se pe parcursul mai multor ore, care se pot desfăşura chiar
succesiv, în aceeaşi zi.
Variante
ale sale sunt: lecţia în atelier, lecţia în laborator, lecţia de rezolvare de
probleme, lecţia de educaţie fizică, lecţia – excursie, etc.
Lecţia de fixare şi
sistematizare
Lecţia de
fixare şi sistematizare vizează consolidarea cunoştinţelor însuşite, dar şi
aprofundarea lor şi completarea unor lacune. Se realizează prin recapitulare;
recapitularea nu înseamnă reluarea într-o formă identică a unităţilor de
conţinut însuşite anterior. Condiţia de bază a eficientizării acestui tip de
lecţie o constituie redimensionarea conţinuturilor în jurul unor idei cu
valoare cognitivă relevantă, astfel încât elevii să fie capabili de conexiuni
care să permită explicaţii din ce în ce mai complete şi de aplicaţii optime şi
operative în contexte din ce în ce mai largi ale cunoaşterii.
Structura
orientativă a acestui tip de lecţie:
• precizarea conţinutului, a obiectivelor şi a unui plan
de recapitulare; este de dorit ca această etapă să se realizeze în doi timpi:
înaintea desfăşurării propriu – zisă a orei, apoi la începutul orei sau orelor
de recapitulare
• recapitularea conţinutului de bază a planului stabilit:
această etapă e destinată clarificării şi eliminării confuziilor constatate de
cadrul didactic, stabilirii unor conexiuni prin lărgirea contextului parcurs şi
realizării unor scheme sau sinteze care să pună în relaţie tot ceea ce
reprezintă esenţialul la nivelul conţinutului analizat
• realizarea de către elevi a unor lucrări pe baza cunoştinţelor
recapitulate; în cazul lecţiilor de consolidare de deprinderi, această etapă ocupă
ponderea cea mai mare în structură lecţiei şi se concretizează, în funcţie de
specificul disciplinei, prin: rezolvare de exerciţii şi probleme, analize
gramaticale, analize literare, realizarea unor lucrări având caracter tehnic,
etc.
• aprecierea activităţii elevilor
• precizarea şi explicarea temei
În funcţie
de întinderea conţinutului supus recapitulării (o temă, un capitol, materia
unui semestru sau a unui an şcolar) se propun câteva dintre variantele posibile
ale acestui tip de lecţie: lecţia de repetare curentă; lecţia de recapitulare
pe baza unui plan dat sau alcătuit împreună cu elevii, se realizează la
sfârşitul unor capitole sau teme mari din programă; lecţia de sinteză.
Pornind de
la metodele sau mijloacele utilizate în desfăşurarea lecţiei, variantele
menţionate pot conduce la noi variante: lecţie de recapitulare sau de sinteză
pe bază de exerciţii aplicative (atunci când se urmăreşte consolidarea unor deprinderi),
lecţia de recapitulare cu ajutorul textului programat sau al unor programe
recapitulative computerizate; lecţia recapitulativă pe bază de fişe (concepute
în funcţie de nivelul dezvoltării intelectuale şi al pregătirii şi de ritmul de
lucru al fiecărui elev) etc.
Lecţia de
verificare şi apreciere a rezultatelor şcolare
Aceasta
urmăreşte constatarea nivelului de pregătire a elevilor, dar şi actualizarea şi
încadrarea cunoştinţelor în noi cadre de referinţă şi semnificare, cu consecinţe
importante asupra viitoarelor trasee de învăţare.
Structura
relativă a acestui tip de lecţie:
• precizarea conţinutului ce urmează a fi verificat
• verificarea conţinutului (în cazul verificării orale,
această etapă poate constitui un bun prilej pentru sistematizarea
cunoştinţelor, corectarea de confuzii, etc)
• aprecierea rezultatelor – dacă în cazul verificării
orale sau practice aprecierea se face la sfârşitul orei, în cazul verificării
scrise acest moment se va consuma în următoarea întâlnire a cadrului didactic
cu elevii
• precizări privind modalităţile de completare a
lacunelor şi de corectare a greşelilor şi sugestii în legătură cu valorificarea
conţinuturilor actualizate în activitatea viitoare.
Variantele
lecţiei de verificare şi apreciere se stabilesc în funcţie de metoda sau modul
de realizare a evaluării: lecţia de evaluare orală; lecţia de evaluare prin
lucrări scrise; lecţia de evaluare prin lucrări practice; lecţia de evaluare cu
ajutorul programelor computerizate.
Cum este firesc,
tipologia lecţiei rămâne deschisă şi permisivă la noi ipoteze şi asocieri.
Clasificarea, ca şi specificitatea fiecărui tip de lecţie nu constituie un
şablon, o reţetă imuabilă, dată o dată pentru totdeauna. Ceea ce s-a reliefat
în referatul prezentat nu constituie decât o platformă minimală, un punct de
plecare pentru generarea de noi modalităţi de conjugare a unor momente ce nu
pot fi totdeauna descrise sau anticipate în explorările de ordin teoretic.
Practica educativă însăşi poate sugera sau induce noi modalităţi de structurare
a evenimentelor, de prefigurare a priorităţilor unei lecţii.
Toate
tipurile de lecţii sunt perfectabile în funcţie de capacitatea lor de
valorificare efectivă a timpului pedagogic disponibil, care presupune
construirea unor situaţii de instruire / învăţare optime în raport cu
condiţiile externe în cadrul clasei de elevi.
Bibliografie
Constantin Cucoş, Pedagogie; Editura Polirom, 2006
Ioan Cerghit, Perfecşionarea lecţiei în şcoala modernă,
Editura Didactică şi Pedagogică, 1983
Ioan Nicola, Tratat de pedagogie şcolară, Editura
Didactică şi Pedagogică, 1996
aceste informatii m-au ajutat foarte mult. este un text bine gandit si structurat :)
RăspundețiȘtergerelectiile, in sistemul actual, ar trebui gandite si structurate pentru ca fiecare elev in parte sa le poata intelege cat mai usor. pacat ca unii profesori lucreaza la nivele inalte, multumindu'se doar cu putinele rezultate ale elevilor performanti.
RăspundețiȘtergeresuuuper tari informatiile :) mersi mult
RăspundețiȘtergereUn material util . Multumesc
RăspundețiȘtergeremi-a fost de un mare ajutor.Mulțumesc!
RăspundețiȘtergereMi-a folosit extraordinar de mult...Mulțumesc!!!!!
RăspundețiȘtergeremultumim
RăspundețiȘtergeremulțumesc tare mult pentru lumina și claritate obținută în acest domeniu
RăspundețiȘtergereIti multumesc ca inca ai lasat pagina deschisa,ca aceste informatii sa le poata lua si altii...Mie imi trebuie, acum, pentru un concurs..Iti multumesc!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos!
RăspundețiȘtergereMinunat! Multumesc!
RăspundețiȘtergere